M-am iubit cu doi barbati

December 30, 2017 by Domnu' Roz   Comentarii (0)

http://www.domnuroz.ro/2017/12/30/m-am-iubit-cu-doi-barbati

 

 

O dată cu trecerea timpului relațiile dintre mine și soțul meu au început să se răcească. După naşterea celor două fete am început să pun câteva kg. Natura serviciului mă deterină să am un punct fix, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Soţul meu lucrează în port 24/72, iar eu mă ocup mai mult de cele două fete ale mele. Cea mare pe la liceu, iar cea mică la primar.

Cu soacra mea mă înțelegeam destul de nasol, locuiește singură într-un apartament aflat la 2 minute de mers pe jos față de noi și de multe ori ne pomenim cu ea acasă. La muncă mă înțelegeam bine cu colegii. Majoritatea erau mai tineri decât mine, deci sub 35 de ani. Fetele erau în mare parte necăsătorite. Ce să spun, era o atmosferă plăcută plină de glume picante.  

Nu simțeam cum trece timpul, deși lucram pe schimburi inclusiv sâmbăta și duminica. Acasă, soțul meu venea, dormea prima zi după cele 2 de ore lucrate, iar a doua zi mergea pe la mama soacră, sau pe la colegi.

La supermarketul unde lucrez am văzut că unul din băieții care manipula marfa din spate îmi făcea cu ochiul, mici glumițe. Într-o zi băiatul mi-a spus cu tupeu că are ceva pentru mine, dar trebuie să mă duc în spate. Lucian avea 30 de ani, terminase o facultate de inginerie și era din Negru Vodă. Numai că, nu găsise de lucru în domeniul său și să nu rămână acasă a venit împreună cu Rareș, un bun prieten din copilărie la oraș. Stăteau împreună cu un prieten de-al său cu chirie la o doamnă în vârstă de care se tot distrau.



0/5 stars (0 votes)