mai multe detalii pe http://nimenialta.blogspot.com

Intotdeauna am incercat sa nu am asteptari de la oameni in general. Si nu pentru motivul oarecum vehiculat ca astfel ma feresc de dezamagiri. Ci pentru simplul fapt ca am ajuns la concluzia ca indiferent ce faci la un moment dat pentru oricine, toti oamenii fac ce vor si doar ceea ce vor ei (cand lucrurile depind doar de vointa lor si nu de alti factori care i-ar constrange sa ia decizii impotriva propriilor lor dorinte).

Daca vrei sa ajuti in viata asta pe cineva, ajuta-l, dar sa nu ai impresia ca daca l-ai ajutat, el te va ajuta la randul sau neconditionat, doar pentru ca tu ai facut asta. Te vor ajuta sau iti vor raspunde pozitiv la cereri doar daca vor vrea ei. Conceptul de recunostinta s-a abstractizat atat de mult incat rareori se va concretiza intr-un raspuns pe masura actiunii tale in folosul lui.

MulĹŁi oameni nu ştiu să aprecieze lucrurile simple, familia, sănătatea sau prietenii. MulĹŁi au impresia că toate lucrurile astea sunt binemeritate şi de la sine înĹŁelese în viaĹŁa cuiva.

Viata se poate schimba intr-o fractiune de secunda si in unele cazuri noi nu putem alege ce ni se intampla. Nu putem alege cand ne imbolnavim si nici cand un inconstient ne marcheaza pentru totdeauna viata... dar ea(viata) trebuie sa mearga inainte...

Discutam zilele trecute cu un amic, care intamplator are si o dizabilitate; si l-am intrebat de ce crede el ca ajuns in situatia respectiva? si mi-a spus ca :) in viata anterioara a fost un Don Juan,de lesinau femeile dupa el, schimba cate doua pe zi, inimi frante, blesteme, razbunare, tot tacamul. Catastiful din lumea de dincolo plin de plangeri... Mort intr-un final, si cand ajunge la evaluare e vai si jale. Consiliu intreaba : ce ne facem cu asta, ce pedeapsa ar merita. Vine verdictul. Inca o viata de om, aceeasi iubire pentru sexul frumos, insa un handicap, si de data asta sa ajung sa iubesc cu inima si nu (doar) cu alte instrumente din dotare... :)

Am primit o leapsa de la Ela :
Te-ai intalni(t) cu o persoana cu dizabilitati? In sensul de a a avea o relatie de prietenie si chiar mai mult. Daca nu, de ce, si cat din optiunea ta e teama de ce ar spune lumea? Daca da, de ce, si cat de departe ai merge, te-ai casatori si ti-ai trai viata alaturi de ea? Daca ai facut-o deja, ce reactii a starnit alegerea ta din partea celor apropiati, si cum le-ai facut fata?

Cunosc persoane cu dizabilitati, ajut persoane cu dizabilitati, tin legatura cu ei, la fel ca si cu orice alta persoana pe care o cunosc. Conditia lor nu mi se pare un motiv intemeiat pentru a crea discriminare... ba dimpotriva , cred ca unii sunt mai inteligenti decat un om dotat de Dumnezeu in intregime.
Nu am avut ocazia sa am o relatie mai apropiata cu o persoana cu dizabilitati, insa la fel cum am spus si mai sus, nu am o problema cu asta, si chiar cred ca m-as comporta cum ma comport in general cu toata lumea.
Niciodata nu am pus accent pe aspectul fizic al unei persoane, totdeauna am fost interesata de partea psihica, adik ce gandeste acea persoana, ce poate debita...
Cat despre parerile din jur... a nu se intelege gresit, sunt interesata de ce gandeste lumea, insa sunt "liberul arbitru" , adica pot urma sfaturile , sau nu :)

P.S (vezi filmuletul interesant din finalul postarii mele pe blog :) )